Sancțiuni de mii de lei aplicate șoferilor argeșeni

Recent, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 198 de amenzi, în valoare totală de peste 36.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 11 permise de conducere și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare. Oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
