Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 02:06

Echipa argeșeanului care a cucerit Mont Blanc a montat noi marcaje în Masivul Iezer-Păpușa

Să facem cunoștință cu lereșteanul Enache Mihai Liviu, şeful Formației Salvamont Câmpulung Muscel, din cadrul Salvamont Argeș, argeșeanul care a cucerit Mont Blanc. Echipa sa a montat noi marcaje în masivul Iezer-Păpușa. Culmea Mezea-Otic a mai primit șase stâlpi de marcaj, iar pe zona de creastă între Vf. Roșu și Vf. Iezerul Mare marcajul a fost suplimentat cu încă cinci stâlpi. Salvamontistul argeșean face parte dintr-o familie în care dragostea de munte este o tradiție. ‍Tatăl său, Gicu Enache, a fost alpinist cu performanţe notabile în cadrul Spartachiadei militare.


Mihai-Liviu Enache are trei copii, fiind căsătorit cu sensei Raluca Enache, cea care, recent, deși însărcinată cu al patrulea copil, a câștigat aurul la kobudo și argint la kata sport la Campionatul European de Fudokan de la Rimini 2022. Cercetător ştiinţific la Academia Română, salvamontistul are în palmares ascensiuni extrem de interesante. În anul 2007, în Bulgaria, a escaladat cel mai înalt vârf din Balcani, Musala, de 2925 m deasupra nivelului mării, supranumit „Acoperişul Bulgariei“.


După doi ani, în 2009, student fiind, realizează marea aventură: escaladarea Vârfului Mont Blanc din Alpii francezi. Până la tabăra de bază 4200 m a fost împreună cu un prieten, Costel Zainea care, din cauza lipsei de aclimatizare, a renunţat. Din acel punct, singur, în condiţii vitrege, ducând o continuă luptă între „el“ şi „el“, vineri, 7 august 2009, ajunge pe Vârful Mont Blanc, la altitudinea de 4810 m deasupra n.m. şi arborează drapelul României. În cele 15 minute cât a stat a întâlnit un cuplu de alpinişti germani, fiind martorul logodnei acestora.


După doi ani, în 2011, a escaladat cel mai „tehnic“ vârf din Alpii Elveţieni, Eiger de 3970 m deasupra n.m. Plecarea spre vârf s-a făcut (se face şi acum) de la cimitirul celor morţi în tentativa de a escalada acest vârf. Tot în anul 2011 s-a angajat într-o altă tentativă alpină, reuşită și aceasta, în Italia, unde a escaladat Vârful Monte Rosa înalt de 4634 m, deasupra n.m., din cadrul aceluiaşi lanţ muntos Monte Rosa.

Pin It