Director din cadrul CNAIR, reținut de DNA

Acesta a fost pus sub acuzațiile de luare de mită, trafic de influență și permitere acces persoane neautorizate la informații. Se pare că ar fi primit de la un administrator de firmă bani și alte foloase în valoare totală de peste 37.000 de lei pentru a-i înlesni câștigarea unor contracte de întreținere și deszăpezire drumuri. Potrivit DNA, este vorba despre Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru care este cerută, la Tribunalul Timiș, arestarea pe 30 de zile. Potrivit declarației de avere, Florea Dascălu și familia sa dețin patru case, opt terenuri intravilane, agricole/forestiere, trei mașini (două Mercedes și un Nissan) și un tractor. În 2021, el a încasat de la compania de stat venituri totale de 252.902 de lei.
Ar fi fost prins în flagrant după o partidă de vânătoare la Chișinău Criș. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului, director al CNAIR, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: luare de mită; trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale); permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
În ordonanța procurorilor s-a arătat că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să-și exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire).
Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să-i asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.
Astfel, pentru demersurile descrise, el a primit, în data de 07.05.2022, suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Pe 23 octombrie, Florea Dascălu a fost prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
