Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 23:18

O eclipsă parţială de Soare va avea loc la sfârșitul lunii octombrie

Fenomenul astral se va întâmpla pe 25 octombrie. Potrivit reprezentanţilor Observatorului Astronomic, Soarele va fi acoperit în proporție de aproximativ 38%. La Bucureşti, eclipsa începe la ora 12.26 şi se va termina la ora 14.49. Gradul de acoperire al Soarelui va fi de 34% în zona de sud-vest a țării și 45% în nord-est. În Brașov, va fi de aproximativ 39%. Între orele 12.00 și 15.00, Planetariul „Cosmonaut Dimitrie Prunariu” din Brașov va organiza o sesiune de observații ale Soarelui. Specialiştii recomandă privitorilor să nu se uite la Soare fără filtre speciale: ochelari de eclipsă, mylar sau cele mai dense filtre pentru aparate de sudură.


Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna acoperă Soarele doar parțial. Acest fenomen poate fi observat din foarte multe părți ale Pământului. Următoarea Eclipsă de Soare, de această dată – hibridă, va avea loc pe 20 aprilie 2023. Va putea fi observată în zona Asiei și Australiei.

Pin It