Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 23:18

Un secol de la încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, marcat la Curtea de Argeș

Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 09.00, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” va găzdui un eveniment dedicat Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria. Acesta va începe la ora 09.00, cu o deschidere făcută de Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, care va puncta aspecte privind importanţa Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria. Apoi, prof. dr. Constantin Vărăscanu va aborda tema „Coroanei Reginei Maria”, iar ing. Nicolae Dobre va explica „Politica externă a României dusă de Regina Maria”. În program vor fi și momente oferite de Corul instituției, care va intona cântece patriotice. De la ora 10.00, grupul se va deplasa la a Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, unde se va continua cu o expunere din partea elevilor, care vor explica semnificația momentului pentru ei și istoria locală. Li se va alătura și Corul Veteranilor din Piteşti, dirijat de col (rtr.) Nicolae Perniu, care va intona Imnul Naţional şi Imnul Regal. În fine, un sobor de preoţi şi de diaconi va oficia slujba parastasului Regelui Ferdinand şi Reginei Maria. Vor urma alocuţiuni ale oficialilor invitaţi, iar evenimentul se va încheia cu recitalul Corului Veteranilor şi depunerea de coroane la mormintele Regilor.

 

Pin It