Din 4.000 de studenți care intră la Medicină, doar 1.000 rămân în țară

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a tras un semnal de alarmă, atrăgând atenţia asupra unui fenomen îngrijorător în sistemul de sănătate din ţară: în România, anual, Colegiul Medicilor eliberează doar 1.000 de avize de liberă practică. Asta în timp ce în Universităţile de Medicină din ţară termină, conform declaraţiei sale, în jur de 3.800 de studenţi, români şi străini. În Rezidenţiat intră în proporţie aproape egală, însă ulterior în ţară rămân să profeseze foarte puţini dintre ei. „Şi nu salariile sunt principalul factor care îi determină să plece. Nu mai punem problema de bani, mai este altceva şi cred că trebuie să identificam acel altceva, de ce medicii români preferă să plece din România. Poate în viitorul apropiat reuşim să avem o dezbatere publică…”, a declarat Daniel Coriu cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.
