Controale la gaterele silvice

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege și prin Programul Cadru de Acțiuni pentru anul în curs, în perioada 10 – 28 octombrie se derulează acţiuni de verificare a respectării modului de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al lemnelor pe drumurile forestiere.
Obiectivele acțiunii sunt: creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum şi de transport tehnologic al lemnelor pe drumurile forestiere; eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul exploatărilor forestiere.
Controalele anterioare efectuate în aceste domenii de activitate au evidenţiat situaţii precum înţelegerea tacită între angajatori şi lucrători, în urma căreia angajaţii prestează muncă în lipsa unui contract individual, profitând de avantajul că activitatea se desfăşoară departe de aşezămintele umane, în condiţii de izolare socială, fiind mai greu de identificat şi de controla. Au mai fost și cazuri în care agenţii economici care au licitat lemnele, de cele mai multe ori nu le şi exploatează, subcontractând parchetele forestiere altor firme neatestate, neabilitate şi fără dotări tehnologice corespunzătoare pentru această activitate. Pe fondul desfăşurării activităţii în condiţii de izolare, identificarea şi controlul angajaţilor se face de cele mai multe ori cu ocazia producerii şi cercetării accidentelor grave, activitatea de prevenire fiind redusă şi foarte greu de realizat. Lipsa forţei de muncă calificate, autorizate şi instruite corespunzător și neîntocmirea documentaţiei de exploatare a parchetelor (schiţa parchetului, secţiuni, autorizarea parchetului din punct de vedere al SSM, etc) reprezintă și ele nereguli...
