Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 21:41

Poliția Română cumpără 300 de radare, fixe și mobile

Instituția a început procedurile pentru cumpărarea, prin licitație, a 300 de radare fixe care urmează să fie instalate pe cele mai aglomerate drumuri din țară. Investiția o să coste la început peste 2,7 milioane de euro. Camerele vor putea citi plăcuțele de înmatriculare chiar și la 100 de metri distanță. Acestea vor transmite în dispecerat inclusiv dacă șoferii nu au certificat sau ITP valabil.


„Camerele vor fi amplasate în 131 de locaţii, pe 3 tronsoane: Bucureşti-Sibiu, Bucureşti-Braşov, Bucureşti-Mangalia. Este vorba despre camere atât mobile, cât şi fixe, cu ajutorul cărora vor fi identificate abateri de la regimul rutier. Cele mobile vor avea capacitatea de preluare a imaginilor pe ambele sensuri de mers”, a precizat Agentul Horațiu Pop, Direcția Rutieră. Suma totală a proiectului se ridică însă la 13,6 milioane de euro.

Pin It