Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 19:59

Testări medicale gratuite, la Brăduleț!

Caravana medicală "Nu am făcut destul", a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, prin grija primarului și a secretarului general al primăriei, ajunge la Brăduleț în data de 24 septembrie - Dispensar Brăduleț - recoltări analize; 1 și 2 octombrie - Școala Galeșu consulturi de specialitate.


Programări și informații se pot obține la sediul Primariei Brăduleț sau telefonic - 0756 714 903 /0248 267 910 (între orele 09.00 - 13.00).


Pe lista de investigații, teste și analize de care se poate beneficia se vor regăsi: consult urologic; consult dermatologic; ecografie abdominală și mamară; analize de sânge (hemoleucogramă, frotiu de sânge, profil lipidic, PSA, azot ureic, creatinină serică, nivel calciu și fosfor, rata filtrării glomerulare); analize urină (biochimie și sediment); tensiune, puls, glicemie, IMC. Consultul urologic se adresează pacienților cu vârsta de peste 40 de ani, în special bărbați, care au avut probleme cu rinichii sau aparatul urinar: infecții repetate, dificultăți la urinare sau sânge în urină. Ecografia la sân este recomandată anual femeilor de peste 30 de ani, acesta fiind principalul mod de diagnosticare a cancerului încă din stadii incipiente. Pentru a putea face analize aveți nevoie de cartea de identitate. Recipientele pentru recoltarea probelor de urină se ridică de la sediul primăriei sau în urma programării vi se vor aduce la domiciliu.

Pin It