Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 20:00

Campania de informare „Law is COOL” continuă în școlile din județ

În ziua de 13 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au continuat activitățile pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice, în unitățile școlare și zonele adiacente acestora. Pentru creșterea siguranței, activitățile se desfășoară prin: transmiterea aspectelor specifice proiectului desfășurat pe întreg parcursul anului școlar precedent - „Law iS COOL”, cu elevii și cadrele didactice; discuții referitoare la prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, conform Legii 143/2000; discuții, dar și verificări în incintele unităților școlare, privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, conform Legii 349/2002; verificări ale organizării și desfășurării activităților de control acces și pază în unitățile de învățământ.


La activități au participat peste 35 de elevi și cadre didactice. Totodată, în cadrul verificărilor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au aplicat o amendă, conform Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.


De asemenea, oamenii legii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat activități preventive, în zonele frecventate de bunici, părinți și copii, cărora le-au oferit informaţii şi recomandări utile, în contextul începerii noului an școlar. Polițiștii argeșeni sunt permanent preocupați de siguranța elevilor, conștienți de faptul că numai împreună: familia, școala și autoritățile pot crea un mediu sigur pentru copii. Nu în ultimul rând, au fost distribuite sute de orare, cu mesaje preventive, pentru ca aceste aspecte să fie permanent în atenția, atât a părinților, cât și a copiilor.

Pin It