Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 19:25

Argeșean reținut pentru proxenetism

În această săptămână, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism, și au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Bradu. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2021 și până în prezent, bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției, pe raza municipiului Pitești, de către concubina sa, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.


Pentru administrarea probatoriului, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cu ajutorul oamenilor legii Secției de Poliție Rurală Albota, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, ocazie cu care au identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de 4.000 de lei și trei telefoane mobile. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism.


După administrarea probatoriului, în ziua de 13 septembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pin It