Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 20:00

Salvamont România - Mesaj de Ziua Muntelui

Data de 14 septembrie marchează nu doar o sărbătoare din punct de vedere religios, Ziua Crucii, ci și ziua muntelui în România. Este stabilită prin lege, conform art. 8, alin. (2) din Hotărârea nr. 715/2002. Sărbătoarea marchează încheierea pășunatului anual și a fost stabilită în calendarul autohton pentru a atrage atenția asupra unor probleme.
De asemenea, acest moment scoate în evidență potențialul pe care îl prezintă zonele montane. Ziua constituie un dialog constructiv despre sărăcia și izolarea de la munte, dar și numeroasele avantaje, cum ar fi oportunitățile turistice și mediul sănătos.


În aceeași notă, 14 septembrie este și un prilej de sărbătoare pentru români pentru că în fiecare an au loc manifestări speciale, printre care se numără: conferințe, seminarii, expoziții, schimburi de experienţă sau loturi demonstrative.


Cu ocazia aceasta, Salvamont România a postat un mesaj pentru iubitorii de munte, îndemnându-i să-l exploreze întotdeauna cu echipament corespunzător pentru a acumula amintiri prețioase și experiențe cât mai plăcute. „În fiecare an, la 14 septembrie, România sarbătorește Ziua Muntelui, prilej cu care dorim să vă transmitem tuturor, deopotrivă, iubitori ai muntelui, practicanți ai sporturilor montane, lucrători care desfășurați diverse activități profesionale pe munte sau admiratori ai acestuia și ai activității Salvamont, La Mulți Ani și să aveți doar amintiri frumoase de pe munte!


De Ziua Muntelui, te îndemnăm să-l explorezi și să-i cucerești culmile echipat corespunzător. Iar pentru a fi cu adevărat în siguranță, nu uita să descarci aplicația Salvamont. Salvamont România, partenerul său de tehnologie Vodafone România, partenerii oficiali Hervis România și Fundația Vodafone, alături de toți sponsorii și susținătorii activității de salvare montană vă doresc ture frumoase și liniștite pe munte!”, a fost mesajul Salvamont România pentru toți iubitorii muntelui.

Pin It