Contractele part-time, în atenția Ministerului Finanțelor

Ministerul a anunțat că, în următoarea perioadă, va începe o evaluare privind efectele supra-impozitării contractelor de muncă având normă parțială. Această decizie a fost luată în urma unei interpelări depuse de Ovidiu Bîlcea, deputat PNL în care se specifică faptul că nu au fost analizate atent efectele supraimpozitării muncii din contracte parțiale. În răspunsul trimis, Ministerul Finanțelor a precizat că prevederea legală referitoare la obligația plății contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut garantat în plată, în cazul contractelor individuale de muncă, normă întreagă sau cu timp parțial, va fi analizată de către Ministerul Finanțelor și se vor evalua efectele produse de această aplicare. Măsura ar putea fi corectată în Parlament, unde au fost deja înaintate propuneri de eliminare în comisiile de specialitate de la Senat, unde se află momentan Ordonanța 16/2022 (privind majorarea taxelor).
