Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 19 august 2026 20:17

Actele de stare civilă vor fi eliberate electronic

De anul viitor, actele de stare civilă nu vor mai fi completate de mână, conform unei ordonanţe a Guvernului. Aceasta prevede mai multe modificări pentru certificatele de naștere, căsătorie și deces. Schimbarea ar trebui să se producă începând cu luna septembrie, când actele respective vor fi tipărite pe formularele tipizate.


„Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic și se păstrează în exemplarul I al registrelor de stare civilă pe suport hârtie”, s-a menționat în O.G. 26/2022, act normativ prin care au fost aduse modificări substanțiale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.


Pe lângă această schimbare, O.G. 26/2022 va permite, tot din septembrie 2023, ca cererile privind actele civile să poată fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară, nu doar la cele din anumite orașe, ca acum. În plus, ordonanța stabilește și că, dacă la declararea copilului părinții nu se înțeleg cu privire la prenumele acestuia, în actul de naștere se va înregistra prenumele din documentul emis de spital.


Pentru a respecta regulile stabilite la începutul lunii mai, privind numărul maxim de prenume ce pot fi înscrise pe certificatul de naștere, în cazul în care în certificatul medical constatator al nașterii prenumele înscris are mai mult de trei cuvinte, în actul de naștere se vor înscrie doar primele trei.

Pin It