Eveniment caritabil pentru micuța Irene Ecaterina!

În România, datele Registrului Național de Cancer arată că aproximativ 50% dintre copiii diagnosticati anual cu leucemii acute sau limfoame maligne se adresează Institutului Clinic Fundeni, atât pentru stabilirea diagnosticului corect și complet, cât și pentru administrarea protocoalelor europene de chimioterapie, efectuarea procedurilor de transplant medular și a noilor terapii personalizate. Prin această campanie, al cărei simbol este Irene, fetița Părintelui Mihail Bucă, nădăjduim să venim în sprijinul pacienților pediatrici cu afecțiuni grave care necesită terapii medicale speciale pe care, de cele mai multe ori, in pofida dotărilor insuficiente, medicii de la Fundeni ( EROII copiilor) reușesc să le implementeze cu succes, oferind micuților pacienți o nouă șansă la viață.
Când ai posibilitatea să pui umărul la a alina suferința unor copii, singura soluție este să te implici. Dreptul la sănătate este unul esențial, iar viitorul nostru depinde de cel al copiilor noștri.
"Dragilor, binecuvântaților, astăzi fac apel la dumneavoastră, la inima de mame, surori, iubitori ai aproapelui,neam de creștini și de mărturisitori, oameni blânzi și milostivi care cunoașteți ce înseamnă durerea, lacrima dar și biruința, vă rog să dăm mână cu mână și să ne alăturăm micuței Irene - Ecaterina, fiica cea mica a Pr. Archidiacon, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, Pr. Mihail Bucă, diagnosticată cu leucemie mieloblastică, dar care suferă și de sindromul Down.
<<Alături de Irene, Mica Prințesă>> Așa se intitulează Concertul Caritabil din data de luni, 12 septembrie 2022, ce are loc la Centrul de Cultură și Arte George Topîrceanu din Curtea de Argeș, și are ca scop strângerea de fonduri pentru dotarea cu aparatură modernă a secției pt copiii care suferă de cancere ale sângelui. INTRAREA ESTE LIBERĂ. Vă invit pe toți, oameni buni, decideți cu inima, cu rațiunea, și gestul vă va fi răsplătit. Veniți, dăruiți și binecuvântări cerești primiți. Suntem alături de Irene și de copiii internați la secția de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, dar și de părinții care stau de strajă la căpătâiul micuților vărsând cel mai scump lichid din lume, Lacrima! La intrarea în CCA vor fi puse la dispoziție două cutii, urne, unde puteți dărui din puținul dvs, din banul văduvei, sau al orfanului, ori din banul câștigat cu lacrimi și sudoare, strâns cu chibzuință.
Toți vor merge la secția de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni care oferă tratamente la nivel european dar are permanent nevoie de aparatură performantă în acest scop. Dragilor, prin gestul dvs măreț și prin suferința Pr. Mihail Bucă și al mamei eroine d-na Daniela, redăm speranța la viață a tuturor copiilor, nu doar Micii Prințese Irene. Astăzi, fiecare dintre noi, poate salva o viață. Împreună vom reuși! Maica Domnului să vă ocrotească și sănătate micuților să le dăruiască! Vă așteptăm cu dragoste! Mă plec în fața dumneavoastră și vă mulțumesc cu recunostință! Bucurii!", au transmis organizatorii campaniei.
