Noua formulă a vaccinului împotriva Covid-19, disponibilă din octombrie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că serul cu formula nouă va fi disponibil în România la sfârşitul lunii octombrie. „Doza 4, din punctul meu de vedere este utilă, dar cu un vaccin care să fie adaptat tulpinilor circulante, pentru că vedem că în momentul de faţă serul în formula iniţială nu mai opreşte în niciun fel transmiterea. Deopotrivă, persoanele vaccinate sau nevaccinate s-au infectat. E adevărat că unele dintre cele imunizate cu trei doze au făcut forme ceva mai uşoare şi din cauza asta, recomandarea pentru doza 4, sau eventual pentru doza a 3-a, dacă sunt persoane care doresc să şi-o facă, este să administreze vaccinul cu formula nouă.
Noul tip de ser va fi disponibil probabil la sfârşitul lunii octombrie. Noi am cerut furnizarea formulei celei mai avansate pentru această tulpină, BA4 şi BA5, pentru că mai există şi o formulă intermediară, BA2, care are o anumită eficienţă, dar nu similară cu BA4 şi BA5. Eu am un punct foarte clar în momentul de faţă, dar şi colegii de la Institutul de Sănătate Publică îl susțin. Spunem NU restricţiilor. DA organizării şi furnizării de servicii medicale, testare, evaluare şi diagnostic. Tratamentul ambulatoriu este esenţial”, a declarat ministrul.
