Weekend încărcat de misiuni pentru Salvamont Argeș

Multe dintre acestea au implicat situații medicale delicate. Și de această dată, salvatorii montani argeșeni au colaborat cu Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Chiar de sâmbătă dimineață, misiunile au început atunci când au căutat, salvat și evacuat cu un elicopter SMURD un turist care prezenta o suspiciune de fractură la glezna stângă.
A fost o cooperare extraordinară și o dovadă a profesionalismului, mai ales că elicopterul SMURD Tg. Mureș nici nu a putut practic ateriza, pilotul fiind nevoit să țină aeronava la punct fix. Un alt turist, de această dată străin, a solicitat ajutorul fiind suspect de fractură la un picior. Era în zona Vf. Mircii. Și de această dată, din cauza turbulențelor și curenților de aer, pilotul elicopterului SMURD a fost nevoit să țină aeronava la punct fix.
Nici nu și-au tras sufletul, cum se spune, că echipele au fost direcționate către alte două cazuri. Cele două victime au fost coborâte cu targa spre baza muntelui, acestea refuzând transportul la spital. La finalul săptămânii trecute, salvamontișii au reușit să găsească un cioban care nu se mai întorsese la stână de trei zile, toată lumea fiind alertată de dispariția sa. Din păcate, în acest weekend, nu totul a fost despre salvare de vieți. Salvamontiștii au trebuit să aducă la baza muntelui, din Piatra Craiului, trupul neînsuflețit al unui bărbat. Bucurați-vă de frumusețea muntelui și de natură în siguranță! Respectați muntele!
