Săptămâna a început cu peste 200 de amenzi rutiere

Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 200 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 20 de permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Polițiștii argeșeni vă recomandă ca în orice deplasare pe drumurile publice să respectați regulile rutiere, abordând o conduită preventivă, adaptând viteza de deplasare la condițiile meteo și la cele de trafic, să nu vă angajați în depășiri riscante și să nu uitați de politețea rutieră.
