Bărbat rănit în accident la Căpățâneni!

În această dimineață, un accident rutier, produs între două autoturisme și soldat cu o victimă a avut loc în comuna Arefu, sat Căpățâneni, lângă Hidrocentrală.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Victima, în vârstă de 58 ani, a suferit un traumatism cranio cerebral minor și acuza dureri în zona lombară. A fost transportă la spital de către echipajul SMURD.
Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul nostru, care conducea un autoturism, pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către barajul Vidraru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Ștefănești.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a pasagerului dreapta față din cel de-al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Corbeni. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
