Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 09:38

BAC în zona Curtea de Argeș: Rată de promovabilitate mai mare față de anii precedenți

Din cei 513 candidați înscriși, în zona noastră s-au prezentat 500. Dintre aceștia, 346 au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 6.00 pentru a fi declarați reușiți. Astfel, rata de promovabilitate în zona noastră, înainte de contestații, este de 69.20%. Anul trecut, din 564 participanți au promovat 381, adică au reușit 67,55%. În 2020, promovabilitatea a fost de 62,12%. Se observă, așadar, o ușoară creștere față de ultimii doi ani. Din păcate, medii de 10 nu sunt nici în zonă, nici în județ. În schimb, note de 10 sunt, predominant obținute de absolvenții de la C.N.V.V., însă niciuna la Limba și Literatura Română, acolo unde candidații au depus contestații în număr foarte mare, nemulțumiți fiind de punctajele obținute. Din sursele noastre, notele la această disciplină au luat prin surprindere prea mulți susținători ai examenului de Bacalaureat din această primă sesiune a anului în curs. Concert, au fost mult mai mici decât s-ar fi așteptat o partea dintre ei după ce au urmărit baremul și au putut să facă o autoevaluare. Vom vedea care va fi situația după contestații. Până atunci, vă invităm să urmăriți un bilanț zonal:


Colegiul Național „Vlaicu-Vodă”: 211 înscriși; prezență 100%; 16 respinși; 14 medii peste 9.50; primele trei medii - 9.80, 9.78, 9.75; 20 note de 10 (niciuna la Limba și Literatura Română!); rată de promovabilitate - 92.41%.


Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”: 52 înscriși; 4 neprezentați; 28 respinși; primele trei medii - 8.18, 8.16, 8.13; fără note de 10; rată de promovabilitate - 41,67%.


Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”: 42 înscriși; prezență 100%; 23 respinși; primele trei medii - 9.35, 8.95, 8.38; o notă de 10 la Geografie și un vârf de 9.90 la Matematică; rată de promovabilitate - 45,24%.


Liceul Tehnologic „Ferdinand I”: 120 înscriși; 4 neprezentați; 43 respinși; 5 medii peste 9; primele trei medii - 9.58, 9.11, 9.06; o notă de 10 la Biologie, o notă de 10 la Matematică; rată de promovabilitate - 62,93%.


Liceul Tehnologic Auto: 10 înscriși; 4 neprezentați; 5 respinși; un singur promovat, cu media 6.76; rată de promovabilitate: 16,67%.


Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab”: 26 înscriși; 1 neprezentat; 16 respinși; primele trei medii - 9.20, 8.73, 7.91; o notă de 10 la Istorie; rată de promovabilitate - 36,00%.


Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel”: 52 înscriși; 23 respinși; primele trei medii - 8.83, 8.68, 8.35; fără note de 10; rată de promovabilitate - 55,77%.

Pin It