Rata de promovare a Bacalaureatului 2022 a fost cea mai mare din ultimii 10 ani

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că rata de promovare a Bacalaureatului a fost de 73,3%. Judeţul din top este Clujul, cu 85,1% promovabilitate, iar pe ultimul loc este Ilfovul, cu 47%. În rural s-a înregistrat o rată de promovare de 69,2%, iar în urban, de 82,7%, comparaţia fiind pentru promoţia curentă, iar 162 de candidaţi au obţinut media 10. „Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examentul de Bacalaureat, în această sesiune, înainte de contestaţii. Anul trecut, am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţin”, a spus ministrul.
Sorin Cîmpeanu a anunţat că rata de promovare este de 73,3%, promoţie curentă şi promoţii anterioare. Cele mai ridicate rate de pomovare au fost înregistrate în Cluj (85,1%), Iaşi (81,7%), Galaţi (81,6%) şi Brăila (81,3%). Bucureştiul a avut o rată de promovare de 77,4%, peste medie dar nu în top. Judeţele cu cea mai scăzută rată au fost Ilfov, cu 47%, în creştere cu 6% faţă de anul trecut, dar tot cea mai scăzută, Giurgiu, cu 55% şi Călăraşi cu 53%.
