Chelaru Mircia: "Eminescu a dat sens limbii române, spiritualităţii noastre, şi mai ales logosului nepieritor!"

În 11 iunie, atunci când Orașul Regal a fost animat de o manifestare cultural-artistică de ample dimensiuni spirituale și valorice, prilejuită, în primul rând, de faptul că anul acesta se împlinesc 12 ani de la lansarea Revistei "Curtea de la Argeș", printre invitații de seamă s-a remarcat și deputatul de Argeș din partea AUR, Mircia Chelaru. Totodată, având în vedere că-n proximitatea manifestării se împlineau și 133 de ani de la dispariția Marelui Eminescu, ceremonia de deschidere s-a desfășurat chiar în fața bustului Poetului Național ce ne veghează din parcul instituției-gazdă, C.C.A. "George Topîrceanu". Marele Eminescu a fost comemorat și în Plenul Camerei Deputaților, de către deputatul Mircia Chelaru, printr-un discurs emoționant, pe care vi-l redăm în cele de urmează:
"Distinși colegi,
Onorată Cameră,
Mă adresez prin acest microfon și întregii națiuni pentru că n-as vrea ca această zi să treacă pe furiș din viața noastră și încep chiar cu sincera mea recomandare - poate fi însușită ca și propunere - ca această zi de 15 iunie - întrucât pe 15 ianuarie suntem toți în vacanța parlamentară - să fie o zi prin care să se aloce suficient timp pentru a memora, comemora, celebra, înalta personalitate care a dat distincție națiunii române, poetul nepereche, Mihai Eminescu. Astăzi se împlinesc 33 + 100 de ani de când a fost făcut plecat dintre noi. Se poate vorbi foarte mult, dar, în interiorul celor doar 2 minute și jumătate, vreau să aduc în discuție nevoia de Eminescu în fiecare clipă, pentru că aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, nu putem vorbi despre identitatea naţiunii române, despre ridicarea din hăţişul timpurilor sale a acestei naţiuni, decât numai şi numai dacă îl reîmprospătăm nu doar în memorie, ci şi în trăirea noastră pe cel ce a dat sens limbii române, spiritualităţii noastre, şi mai ales logosului nepieritor. Eminescu nu este doar Luceafărul trăitor prin poezia sa, este fondator de conştiinţă naţională prin cele peste 1.650 de articole. Eminescu suntem noi, și când spunem <<noi>>, suntem Eminescu.
El este și scut, dar în același timp, și sabie. Este și palmă, și pumn. Și ocrotitor, dar și acuzator față de cei care întotdeauna au râvnit la ceea ce era omenesc românesc. Regret că nu s-a găsit timp suficient pentru a semna sub identitatea lui Eminescu cu propria noastră minusculă conștiință națională. Domnule președinte, Marcel Ciolacu, vă mulțumesc că mi-ați îngăduit să mă apropii cu smerenie de acest sfânt pământean al românilor, trimis de Dumnezeu pentru a ne ocroti. De regulă, sfinții pleacă dinspre pământ către cer, Eminescu al nostru a venit dinspre cer către pământ și cred că nu există nicio impietate pentru a spune cu toții în cor cu adevărat că ne regăsim în el și-l iubim ca pe noi înșine. Vă mulțumesc, domnule președinte!"
