Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 05:10

„Român-Ia de la Argeș” – Concurs județean la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, ediția a IV-a

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean a organizat Concursul de creație literară, plastică și reprezentații artistice – „Șezătoare de Sânziene!- Cine poartă IE, trăiește o vecie!” la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”.


Coordonatorii Proiectului Educativ Județean de Promovare A Portului, Tradițiilor și Obiceiurilor Populare Românești au fost cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Otilia-Daniela Ionescu, Aurelia Cîrstea, Cristina-Mihaela Gole, Maria-Gabriela Savu și Profesor Elena Ilina -directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Valea Danului. În Concursul de anul acesta care a avut ca temă: „De bucurIE, poartă o IE!” s-au înscris lucrări la toate secțiunile unde copiii și-au arătat măiestria, îndemânarea și priceperea sub îndrumarea minunaților dascăli.


Din creațiile lor vedem că ia românească este un mijloc de promovare a identităţii românilor, căci este unică prin caracteristicile ei în funcție de zonă și are o simbolistică aparte. De aceea avem o datorie istorică și spirituală de a păstra în suflet tradiția portului popular ca respect și prețuire pentru moștenirea poporului român și de a purta ia tradiţională cu drag ca să dăinuie peste veacuri.


La această activitate au participat: doamna profesoară Cornelia-Marcela Sârbu -directoarea școlii și domnul profesor Gheorghe-Romeo Retevoi - director adjunct, alături de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, felicitând pe toți participanții și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei municipiului nostru.


Multe tradiții și obiceiuri de o mare frumuseţe şi o deosebită valoare spirituală sunt concentrate în jurul acestui veșmânt tradițional - ia. Istoria dovedește neîncetat de veacuri că zona Argeșului este centru de cultură, tradiţie şi spiritualitate românească, pe aceste meleaguri găsindu-și leagănul încă din cele mai vechi timpuri tezaurul național cultural de o inestimabilă valoare.

Pin It