Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, o nouă instituţie de stat

Guvernul României a aprobat proiectul Ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. ANDIS va fi o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi se va ocupa de infrastructura de sănătate. Agenţia va avea ca obiective principale preluarea, continuarea şi finalizarea celor 3 proiecte de construcție a spitalelor regionale şi preluarea a cel puţin 3 proiecte de construcţie de unităţi spitaliceşti din lista de 25 de investiții în infrastructura publică nouă prevăzută în Planul Național de Redresare şi Rezilienţă.
