Bătaie pe locurile de militari voluntari


Până în momentul de față, pe cele aproximativ 1.500 de posturi scoase la concurs, s-au înscris peste 5.000 de candidați. Cei care îşi doresc o carieră militară, de soldat sau gradat profesionist, se pot înscrie în campania de recrutare şi selecţie, termenul-limită pentru depunerea dosarelor fiind 17 iunie 2022. Salariul unui astfel de militar profesionist pleacă de la 2.500 de lei, la care se adaugă unele sporuri precum norma de hrană, beneficiile fiind de aproximativ 3.000 de lei. Pentru unele categorii, în funcţie de arma aleasă, salariul poate depăşi chiar şi 4.500 de lei.
De asemenea, sunt libere peste 800 de posturi pentru ofiţeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, iar dosarele se pot depune în perioada 16 mai -10 iunie. După înrolare, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum trei ani.
