Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 04:38

Noi hotărâri adoptate în ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș

La întâlnirea de pe 30 mai au participat și studenții din anul II de la Facultatea de Administrație Publică, Universitatea Pitești, aflați în practică la CJ. În cadrul ședinței au fost adoptate următoarele hotărâri: Acordarea pachetului de rechizite școlare „Primul Ghiozdan” pentru elevii înscriși în clasa pregătitoare în anul școlar 2022 – 2023 la unitățile de învățământ din mediul rural, din județ. Suma alocată este de 340.000 lei. Consiliul Judeţean a manifestat o preocupare permanentă pentru sprijinirea procesului instructiv – educativ, prin creșterea accesului la educație a tuturor elevilor, în special în mediul rural, inițiind programul „Primul Ghiozdan”, care conține un pachet cu rechizite școlare, acordat elevilor înscriși în clasa pregătitoare (clasa 0), la unitățile de învățământ din mediul rural.


„Primul Ghiozdan” - Un ajutor în combaterea abandonului școlar
Programul a fost demarat anul trecut (anul școlar 2021 – 2022), dorindu-se continuarea acestuia și în 2022 – 2023. Pachetul va conține produsele necesare participării la procesul instructiv – educativ pentru elevii din clasa pregătitoare (clasa 0). Conform datelor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în noul an, se previzionează a fi înscriși la unitățile de învățământ din mediul rural 2.317 elevi.


„Transalutanus Fest. La porțile Imperiului” - Un mod de promovare a istoriei locale
Printre alte hotărâri se numără și încheierea Acordului de Asociere între județul nostru și Asociația Culturală Historia Renascita în vederea organizării Festivalului „Transalutanus Fest. La porțile Imperiului”, Jidova 2022, ediția II, în perioada 08-10 iulie. Scopul proiectului este unul educativ și urmărește trezirea interesului publicului și, în special, a generației tinere pentru trecutul zonal și promovarea patrimoniului istorico-cultural. Activitățile din cadrul proiectului se încadrează în sfera reconstituirii istorice, județul Argeș fiind unul dintre locurile încărcate de istorie, numeroase vestigii medievale și dacice regăsindu-se pe lângă Câmpulung – limesul transalutan (fortificație principală a frontierei Imperiului Roman), Curtea de Argeș și Costești.


Ediția din acest an continuă tradiția începută în 2021, fiind înscrisă și în Calendarul activităților culturale pe 2022. S-a aprobat plata cotizației către Asociația „GAL MUSCEL” în cuantum de 10.000 lei, pentru 2022. În 2015 s-a aprobat încheierea parteneriatului între CJ şi Grupul de Acţiune Locală Muscel în cadrul Programului LEADER.
Grupul de Acţiune Locală Muscel este constituit conform Programului LEADER, Axa 4, PNDR, fiind alcătuit din 66 de entităţi, dintre care 15 unităţi administrativ teritoriale (14 comune și Consiliul Judeţean), organizaţii neguvernamentale, firme private, persoane fizice. Scopul îl constituie dezvoltarea durabilă a teritoriului GAL Muscel, prin implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală - Zona Muscel, sprijinirea dezvoltării rurale în teritoriul celor 14 localităţi partenere în sensul identificării nevoilor locale, a întăririi capacităţii de dezvoltare, conservarea şi promovarea patrimoniului rural şi cultural, dezvoltarea mediului economic şi îmbunătăţirea abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale.


Principalele obiective sunt: stabilirea şi implementarea strategiei de dezvoltare a teritoriului „GAL Muscel”; valorificarea resurselor umane şi naturale locale; conservarea şi valorificarea patrimoniului material şi imaterial, păstrarea şi promovarea tradiţiilor locale; susţinerea acelor iniţiative antreprenoriale care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale din teritoriu; utilizarea parteneriatului public – privat în definirea şi implementarea politicilor publice de dezvoltare; participarea la proiecte de cooperare inter-teritorială şi transnaţională; organizarea de sesiuni de formare în domeniul dezvoltării rurale; animarea şi coordonarea tuturor actorilor locali implicaţi în dezvoltare; creşterea atractivităţii teritoriului şi diminuarea migraţiei populaţiei, în special a tinerilor; susţinerea acelor iniţiative inovative care contribuie la plus-valoare; îmbunătăţirea incluziunii sociale; îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei; stimularea şi susţinerea activităţilor de turism local, dezvoltarea produselor locale şi creşterea de locuri de muncă; responsabilizarea comunităţii privind factorii de mediu şi climă.


Alte proiecte pe ordinea de zi:
Completarea domeniului public al Judeţului Argeş cu bunurile imobile Azil bătrâni - Casă de oaspeți C5 și Anexă Centrală C6, situate în incinta Centrului de Îngrijire și Asistență Bascovele, comuna Cotmeana, sat Dragolești;
Constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Comunei Băbana, pe o perioadă de 5 ani asupra unui sector din drumul județean DJ 731B, de la km 3+874 la km 12+510, în vederea modernizării, întreținerii și deszăpezirii acestuia;
Constituirea dreptului de administrare în favoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș asupra imobilului – teren și clădiri situat în Municipiul Pitești, Calea Drăgășani, nr. 8, precum și asupra unor active fixe;


Constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Orașului Mioveni asupra unor sectoare de drum din DJ 741 aflate în intravilanul Orașului Mioveni;
Constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Comunei Mărăcineni, pe o perioadă de 10 ani, asupra acostamentului drumului județean DJ 740, de la km 0+711 la km 3+321, în vederea realizării investițiilor - trotuare, piste de biciclete și canalizare pluvială;
Constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Comunei Priboieni, pe o perioadă de 5 ani, asupra acostamentului drumului județean DJ 702, de la km 5+378 la km 9+821, în vederea realizării obiectivului de investiție - „Pistă de Biciclete în comuna Priboieni, județul Argeș”;
Constituirea dreptului de administrare în favoarea Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni asupra imobilelor - terenuri și clădiri în care își desfășoară activitatea, precum și asupra unor active fixe;


Modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr.314/15.12.2021 privind aprobarea tarifelor practicate de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș R.A. în anul 2022;
Statul de funcții al Spitalului de Recuperare Brădet; Actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2022; Validarea rezultatului examenului pentru ocuparea funcției de medic șef - Secția Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Noul șef al secției este dr. Ștefan Costin;
Statul de funcții al Spitalului de Pediatrie Pitești; Statul de funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș; Statul de funcţii al Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeş R.A.; Aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș R.A. la data de 31.12.2021; Aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș R.A. la 31.12.2021.

Hotărârile adoptate în această ședință pot fi consultate pe site-ul instituției: www.cjarges.ro.

Pin It