Curtea de Argeș: Activități preventive cu elevii de la „Mircea cel Bătrân”

Polițiștii au continuat activitățile pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și în zonele adiacente acestora.
Oamenii legii din cadrul Compartimentului Proximitate al Poliției Municipiului Curtea de Argeș au efectuat activități specifice la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din municipiu, unde au fost prezentate reguli de circulație rutieră, vulnerabilitățile la care sunt expuși elevii, prevenirea activităților de delicvență juvenilă, bullying și ciberbullying. Activitatea a avut loc pe baza unui dialog, fiind abordate problemele specifice temelor prezentate. Au participat, în total, aproximativ 500 de elevi, 170 de preșcolari și 35 de cadre didactice.
