Tânăr din municipiu, prins conducând fără drept și sub influența alcoolului

La începutul săptămânii, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 150 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
În ziua de 23 mai, oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, carea indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. „Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
