Curtea de Argeș: Tânăr arestat pentru tentativă de furt

Luni, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria municipiului nostru, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor tentativă de furt calificat în formă continuată, și au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Pitești. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 22 spre 23 mai, în jurul orei 01.00, bărbatul ar fi încercat să pătrundă, prin spargerea unui geam, într-un chioșc de pe raza Orașului Regal, iar ulterior, ar fi pătruns într-o florărie, cu intenția de a sustrage bunuri.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
