Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 04:39

A apărut o nouă monedă în România

BNR a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă apariția unei noi monede în țara noastră, cu o valoare de 10 lei. Concret, Banca Naţională a României va lansa în cursul zilei de luni, 23 mai, cu ocazia a 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce, o monedă din argint cu chipul lui Ion Neculce. Aceasta are o greutate de 31,103 grame și un diametru de 37 mm.


Pe partea cealaltă acesteia este ilustrată o imagine a mănăstirii Putna alături de portetul domnitorului Ștefan cel Mare. În plus, pe reversul monedei se poate observa o mână care scrie un fragment din celebra lucrare „O samă de cuvinte”. De asemenea, pe aceasta se prezintă și inscripțiile cu ocazia căreia va fi lansată în România, „350 DE ANI DE LA NASTERE” şi „ION NECULCE”. Pentru început, doar 5.000 de monede cu chipul lui Ion Neculce vor fi puse la vânzare, pentru suma de 470 de lei, cu TVA. În preț este inclus și certificatul de autenticitate.

Pin It