O echipă de cercetători a descoperit cum se împiedică infectarea cu Covid

Prezentată ca „o premieră mondială foarte promiţătoare”, o nouă etapă în înţelegerea mecanismelor de intrare a Sars-CoV-2 în celule a fost depăşită de cercetătorii de la UCLouvain. Nu numai că au reuşit să identifice o nouă cheie care permite faimosului virus să atace celulele, dar, în plus, au reuşit să „încuie” intrarea în aşa fel încât să blocheze Covid-19 şi să evite interacţiunea lui cu celula. Cu alte cuvinte: au reuşit să împiedice infectarea, nici mai mult, nici mai puţin.
Publicată în „Nature Communications”, această descoperire dă o imensă speranţă, potrivit echipei de la UCLouvain care urmăreşte punerea la punct a unui antiviral, probabil sub formă de aerosoli, care să permită eradicarea virusului în caz de infectare sau de contact cu risc ridicat. Deoarece, într-adevăr, nu există până acum niciun tratament eficace contra acestui coronavirus care ameninţă în continuare să revină sub o formă sau alta la un moment dat.
Conştientă de faptul că dezvoltarea unui antiviral care să permită să se împiedice infectarea trece inevitabil printr-o mai bună înţelegere a mecanismelor exacte (la nivel molecular) utilizate de virus pentru a infecta o celulă, echipa lui David Alsteens, cercetător la Institutul de ştiinţe şi tehnologii biomoleculare de la UCLouvain, lucrează de doi ani în acest sens.
Cercetătorii au investigat cu ajutorul microscopiei cu putere atomică interacţiunea între acizii sialici, un fel de reziduuri de zaharuri prezente pe suprafaţa celulelor, şi proteina Spike a Sars-CoV-2. Obiectivul urmărit era de a elucida rolul jucat în procesul de infectare a acestei faimoase chei care permite Sars-CoV-2 să pătrundă în celulele noastre.
Până acum se ştia că toate celulele sunt acoperite de reziduuri de zaharuri, al căror rol este de a favoriza recunoaşterea celulelor. Aceasta permite virusurilor să-şi identifice mai uşor ţintele, dar şi să le faciliteze punctul de agăţare pentru ca să poată intra în celula gazdă şi astfel să iniţieze infectarea.
Pornind de aici, cercetătorii de la UCLouvain au evidenţiat o variantă a acestor zaharuri care interacţionează mai puternic cu proteina S decât celelalte. În limbaj imagistic, au găsit legătura de chei cu care virusul poate deschide uşa celulelor.
Această descoperire are avantajul de a acţiona asupra virusului, indiferent de mutaţii, şi se dovedeşte de asemenea interesantă pe viitor, pentru a bloca alte virusuri ai căror factori de ataşare sunt similari. Potrivit cercetătorilor, rezultatele nu vor întârzia şi ar trebui să permită în final să se pună la punct un antiviral pornind de la aceste zaharuri, administrat prin aerosoli, în caz de infectare sau de contact cu risc. De ce aerosoli? „Deoarece căile aeriene superioare au fost mai des ţinta ultimelor variante”, a răspuns David Alsteens.
