Ciucă: „Este obligatorie înfiinţarea Agenţiei de Dezvoltare a Infrastructurii Spitaliceşti”

Premierul a declarat că este obligatoriu ca la nivelul Ministerului Sănătăţii să se înfiinţeze Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii Spitaliceşti, pentru a putea demara construcţia de noi spitale în România. El a fost întrebat despre faptul că țara noastră nu are încă un spital de mari arşi, deşi au trecut 6 ani de la tragedia din clubul Colectiv.
„Faptul că astăzi nu avem un spital de mari arşi se înscrie, practic, în lipsa de realizări pe care ţara noastră le are, nu numai în spitalul de mari arşi, ci şi în celelalte proiecte pe care noi am gândit că trebuie înfăptuite în dezvoltarea sistemului medical. Au fost promise la un moment dat şi opt spitale, de la opt am rămas la trei, ele sunt demarate cu mulţi ani în urmă.
Am discutat şi într-o şedinţă de guvern anterioară, împreună cu domnul ministru Rafila. Este obligatoriu la nivelul Ministerului Sănătăţii să se înfiinţeze acea Agenţie de Dezvoltare a Infrastructurii Spitaliceşti - ANDIS şi consider că, aşa cum ne-am asumat, odată ce realizăm înfiinţarea agenţiei, să demareze şi construcţia de spitale. Nu avem un spital de arşi, într-adevăr, în acest moment. Îndeosebi atunci când avem un număr mai mare de persoane care au suferit sau suferă în urma unui astfel de accident, ei sunt trataţi în altă ţară. Nu pot să promit că rezolvăm un spital de arşi într-un an sau doi”, a spus Ciucă.
Premierul a adăugat că sunt două elemente fundamentale pentru a continua dezvoltarea ţării, asumate de toată lumea, şi anume dezvoltarea sistemului de educaţie şi a celui sanitar.
