Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 01:06

Polițiștii argeșeni, la datorie pentru prevenirea accidentelor rutiere

La finalul săptămânii trecute, oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 209 amenzi, în valoare totală de aproape 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în orice deplasare, astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate pentru ceilalți. Pentru participanții la trafic pe două roti, un lucru foarte important este echipamentul de protecție, alături de un comportament predictibil pentru cei din jurul lor. Rugăm pietonii să nu se expună pericolului prin traversări prin loc nepermis, să se asigure că intenția de a traversa a fost observată și că șoferii pot opri în condiții de siguranță.

De asemenea, șoferilor le recomandăm să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată. Dacă plecați la drum lung, specific perioadei de vacanță, faceți pauze periodice și păstrați o distanță mai mare în trafic față de autovehiculele care circulă în față. Reamintim despre respectarea limitelor de viteză, dar și despre efectul nefast al consumului de alcool”, au transmis polițiștii argeșeni.

 

Pin It