Tânăr de 18 ani, amendat pentru transport ilegal de lemne

În ziua de 5 mai, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Corbi, care transporta lemne cu o autoutilitară, pe DJ 731, pe raza localității de domiciliu, fără a deține documente care să justifice proveniența legală sau documente de însoțire a transportului. În urma verificării efectuate cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de aproximativ 3 mc lemn foc, de esență rășinoase.
Ca urmare a celor constatate, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar lemnele au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
