Incendiu într-un apartament de pe strada Posada din Curtea de Argeș

Incidentul a avut loc astăzi în jurul prânzului. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din primele informații se pare că incendiul s-a manifestat în balconul unei locuințe, dar nu au fost probleme deosebite. Cu toate acestea, echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei persoane de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 37 de ani, care se afla în locuință.
