A accidentat grav un bărbat și a fugit de la fața locului!

În seara zilei de 20 aprilie, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost accidentat de un autoturism, pe raza localității Merișani, iar după producerea evenimentului rutier, conducătorul acestuia și-ar fi continuat deplasarea.
A fost nevoie efectuarea manevrelor de resuscitare, echipajul SMURD reușind să îl resusciteze și să îl transporte de urgență, intubat, la spital.
La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Argeș. Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Mălureni, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, ar fi fost acroșat de o mașină care se deplasa din direcția Pitești spre Curtea de Argeș.
Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea autoturismului în cauză și a șoferului, pentru luarea măsurilor legale care se impun. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
