Argeș: Activități de combatere a delictelor silvice

Polițiștii argeșeni, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș și ocoalelor silvice competente teritorial, au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului nostru.
Astfel, în ziua de 10 aprilie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Domnești, care transporta lemne cu o autoutilitară, pe raza aceleiași localități, iar cu ocazia verificărilor a rezultat că acesta nu deținea documente legale de proveniență sau de însoțire a transportului.
Cantitatea a fost evaluată de către un specialist silvic, rezultând că în mijlocul de transport se găsea 1 mc lemn de fag. Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar lemnul a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
