Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 20:54

O nouă lege privind pensionarea

Klaus Iohannis, președintele României, a promulgat recent actul normativ pentru a completa legea care se referă la sistemul unitar de pensii publice. Astfel, conform noii legi, casele teritoriale de pensii sunt obligate să informeze angajatorul în momentul în care un angajat își depune cererea de pensionare.
Prin intermediul legii, cu această notificare angajatorul va putea căuta un nou angajat, care să-i ia locul persoanei care a decis să se pensioneze. „Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parțiale sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia”, s-a arătat în legea promulgată de Iohannis.

Pin It