Lipsa de reacții pozitive, trăsătura rușinoasă care ne face neoameni
La o săptămână de la accidentul de sub Vârful Lespezi, în care o persoană în vârstă de 71 de ani a alunecat de sub Bolovan și a ajuns în fundul căldării, în contextul sesizării lipsei de omenie și de reacție din partea celor care au asistat de pe margine la întreg scenariul, Ion Sănduloiu, șeful Serviciului Salvamont Argeș, a transmis un mesaj public prin care ne îndeamnă la o reacție pozitivă atunci când apar astfel de situații:
„În afara faptului că a alunecat, putem spune că a avut tot norocul din lume: patrula de la Cota 2000 era dublată pe weekend, a fost vreme bună și s-a putut interveni cu elicopterul care a fost și disponibil imediat și avea și troliul montat (oricum noi ne apropiaserăm binișor când a ajuns elicopterul la el); nu i-a sărit telefonul din buzunar, a avut semnal, nu a avut răni serioase la mâini/umeri și a putut să își ia haine de rezervă peste ce purta, ca să se protejeze termic pe cât se putea... Pe scurt, totul e bine când se termină cu bine.
Dar, după ce am fost sunați de câțiva turiști care au asistat la acțiune, iar ieri am fost sunat și de domnul în cauză care a vrut să ne mulțumească (!!!) am zis că e cazul să ne punem niște întrebări... Unde este oare omenia? Mai exista empatie, sau este strivită sub comercial? Suntem toti ULUIȚI de faptul că, preț de câteva ore, nu a coborat NIMENI la un om care era rănit. Vremea era bună, erau peste 70 de persoane care asistau în muchie, mare parte cu „ghizi” pentru care a fost mai importantă partea comercială decât oferirea de ajutor unei persoane rănite, așa cum ar fi normal și cum se învață într-o școală de ghizi adevărați. Cum îți poți continua drumul liniștit, cu un șir supradimensionat de turiști cu <<gheruțe>> pe bocanci, marea majoritate începători, răspunzând la întrebările acestora cu un scurt cuvânt care probabil te disculpă numai în propria gândire: <<E ok, uite că mișcă! Știe Salvamontul de el!>>. Dacă omul ăla avea nevoie de prim ajutor? De protecție termică? Sau doar de o persoană alături, o persoană căreia să îi pese?
Muntele înseamnă întrajutorare - în primul rând, asta ne învață el! Pe unii, cel puțin… Exemplu este domnul care a avut ghinion, alpinist cu vechi state, mult, mult peste <<ghizii>> care împing grămezi de persoane echipate oricum, unii prima oară pe munte iarna, pe un vârf care cere respect. Am evocat cu domnia sa mai multe episoade din alpinismul național sau mondial, cu situații care au impus renunțări. Sunt alpiniști, inclusiv români, cum ar fi Horia Colibășanu sau Ticu Lăcătușu, care au renunțat la ture pentru care se antrenaseră o viață și cheltuiseră poate, mai mult decât pe propria casă, pentru a ajuta un altul care era în dificultate, dar deh, pentru asta se cer o anumită structură și educație. Pentru că, în mod normal, o viață înseamnă infinit mai mult. Și pentru că omenia nu ar trebui să dispară. Ce să faci, n-ai ce să faci, se pare ca societatea merge către un… <<uite că mișcă, hai că e ok, știe Salvamontul de el>>; <<hai, că noi avem treabă, azi trebuie să bifăm vârful Lespezi, suntem oameni cu targeturi, nu ne jucăm>>… Pentru ca nu vreau sa creez teren autobăgătorilor în seamă, am închis comentariile. Spre exemplu, atunci când am anunțat accidentul pe pagina Salvamont Arges, am fost luați peste picior că ilustrăm cu poze din Baiului și Bucegi. Elicopterul nici nu decolase încă, iar noi eram pe drum. No more comments about...”
Am citat integral textul, pentru că mesajul ar trebui să ajungă la cât mai mulți români. Despre lipsa de omenie a unora dintre semenii noştri se pot scrie volume întregi, însă fenomenul nu este vizibil doar în România. Numeroase studii sociale efectuate în divere țări ale lumii au scos în evidență același tipar, ceea ce ne conduce la concluzia că aceasta este una dintre trăsăturile dominante ale omului așa-zis „modern”, egocentrist, veșnic prea grăbit și mult prea focalizat pe sine ca să mai aibă răgaz pentru a privi spre suferința celor din jur. Lipsa de reacție în situații limită este un carusel care ne conduce, în cele din urmă, cu gândul la modul în care funcționează corupția, căci tot noi suntem cei care o permitem, fiindcă stăm indolenți. Putem spune că România a dat semne de revenire la normalitate în contextul războiului care îi alungă pe vecinii noștri din țara lor, dar, local, în chestiuni precum cea reliefată de Ion Sănduloiu, rămânem aceiași impasibili...
