Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 18:39

Amenzi sau închisoare pentru arderea ilegală a deșeurilor

Potrivit unui proiect de O.U.G. pus recent în dezbatere publică de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, incendierea ilegală a deșeurilor va constitui o infracțiune și se va pedepsi cu amendă sau închisoare. Proiectul va introduce în O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor, prevederea că este interzisă nu doar incendierea deșeurilor, mențiune deja prezentă, dar și a substanțelor sau obiectelor, făcându-se referire și la arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Mai mult, incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect va fi considerată infracțiune și va fi pedepsită cu închisoarea de la trei la cinci ani sau cu amendă. În prezent, O.U.G. 92/2021 stabilește că arderea deșeurilor poate aduce persoanelor fizice amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 lei sau între 50.000 și 70.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Pin It