Un inconștient băut, prins șofând prin Domnești

La final de săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei din partea structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat, în tradiționalul mod cu care ne-au obișnuit, acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Verificările au fost „la sânge”, dovadă că, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate peste 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 42 de permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.
Un caz tipic de suspendare a permisului a fost semnalat de agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești. Aceștia au depistat un bărbat de 26 de ani, din comuna Corbi, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza localității Domnești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Individului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
