Bărbat din Albeștii de Argeș, prins băut la volan

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 300 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 27 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, în ziua de 13 martie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Albeștii de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Valea Iașului, deși se afla sub influența alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. „Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în caz de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată”, a transmis IPJ Argeș.
