Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 16:38

Cazurile Covid-19 din lume amenință cu al șaselea val

Chiar dacă restricțiile au fost ridicate în majoritatea țărilor, numărul cazurilor noi de îmbolnăviri cu Sars-CoV-2 a început din nou să crească atât în China, cât și în ţările europene. În China, numărul de infectări a atins niveluri record, autoritățile luând decizia să închidă mai multe școli și să instituie lockdown în mai multe orașe.


În urma testelor efectuate se pare că varianta dominantă este Omicron însă mai există și multe cazuri de îmbolnăviri Delta. „Creșterea numărului de cazuri în toată Europa nu ar trebui să ne lase indiferenți. Ce am constatat în ultimele zile este reluarea creșterii în ceea ce privește numărul de cazuri, în multe țări din vestul Europei, ţări care de altfel au renunţat înaintea noastră la o mare parte sau la toate măsurile nonfarmacologice, ca să le numim așa”, au avertizat specialiștii.


„Consider că este impropriu să nu mai avem chiar niciun fel de restricții, chiar dacă nu mai avem stare de alertă și este alegerea fiecăruia. Deci, această chestiune a comportamentului individual reprezintă, de fapt, marele risc pentru creșterea valului în continuare. Oamenii, nefiind conditionaţi, renunţă foarte mult la precauţii”, au avertizat medicii.

Pin It