Elevii defavorizați vor primi bani pentru haine și rechizite

Cei din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial vor primi tichete în valoare de 500 de lei, ca să-și cumpere rechizite și haine. Potrivit O.U.G. nr. 133/2020, care stabilește unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați, tichetele sociale se acordă pentru un an școlar acelor copii care provin din familii în care venitul lunar mediu pe membru este de 50% din salariul de bază minim brut pe țară (adică 1.275 de lei).
Tichetele în valoare de 500 de lei vor fi emise pe suport electronic, astfel că vor fi asemănătoare cardurilor bancare, pe care posesorii le vor putea utiliza pentru plata rechizitelor și hainelor. Aceste tichete sub formă de card se vor acorda pe baza unor liste întocmite de autoritățile administrației publice locale, iar suma nu va putea fi folosită decât pentru achiziționarea de rechizite și haine, fără a putea fi preschimbată în numerar.
