Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 12:10

Ce facilități dispar odată cu relaxarea măsurilor Covid-19?

Ridicarea stării de alertă va aduce, în momentul în care aceasta va fi decisă, nu doar eliminarea unor restricții, dar și dispariția unor facilități oferite persoanelor fizice, dar și companiilor. Spre exemplu, furnizorii de energie vor putea să decupleze rău-platnicii, chestiune interzisă în mod special în starea de alertă. De asemenea, companiile nu vor mai putea apela la trimiterea personalului în șomaj tehnic, cu plata acestora din fonduri de la guvern. Angajații din spitale sau de la DSP care au contracte de muncă pe termen determinat, angajați fiind în contextul pandemiei, vor fi concediați. Dispar și angajările fără concurs, dar și achizițiile fără licitație.
Documentele expirate în perioada stării de urgență sau alertă vor trebui, obligatoriu, preschimbate în următoarele 90 de zile. Cursurile școlare se vor organiza exclusiv în format fizic, sistemul hibrid sau online fiind eliminat! Părinții nu vor mai primi zile libere pentru îngrijirea copiilor bolnavi, chiar dacă au Covid-19. Iată o listă a măsurilor care dispar odată cu încetarea stării de alertă: obligativitatea purtării măștii de protecție interior/exterior; limitarea numărului de spectatori la evenimente.

Pin It