Amenzile pentru formularul digital ar putea fi reduse

PSD și USR și-au „unit destinele” pentru o cauză nobilă, în România. Cele două partide politice solicită același lucru, prin două proiecte legislative inițiate separat. Ideea de bază este de anulare a amenzilor aplicate pentru nerespectarea obligației de a completa formularul digital de intrare în România în termen de 24 de ore. În același timp, ambele formațiuni politice își doresc returnarea banilor achitați de către cei care au fost sancționați din acest motiv. Sumele sunt foarte mari.
În teorie, persoanele care au intrat pe teritoriul național au avut obligația de a completa un formular digital de intrare în România. Au avut 24 de ore la dispoziție în acest sens. Cei care au uitat acest detaliu, au fost sancționați cu amendă de la 2.000 până la 3.000 de lei. Între timp, Guvernul a decis ca pragul minim al amenzii să fie redus la 500 de lei.
Măsura a intrat în vigoare începând cu 20 decembrie și se referea la toate persoanele care intră în țara noastră, indiferent de naționalitate și independent de mijlocul de transport. Nu conta dacă era vorba de calea aerului, pe mare sau terestru. Este important de reținut că proiectul ordonanței de urgență privind formularul prevedea o amendă de 5.000 lei pentru cei care nu furnizează datele solicitate. Ulterior, Guvernul a decis anul trecut că amenda va fi cuprinsă între 2.000 - 3.000 lei. Recent, chiar săptămâna trecută, aceeași autoritate a stabilit nivelul amenzii între 500-3.000 lei.
