Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 10:46

Albeștii de Argeș: Amendat pentru transport ilegal de lemne

În ziua de 6 februarie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență, în acțiuni independente sau împreună cu specialiști silvici. În urma activităților, oamenii legii au depistat șase bărbați care au transportat material lemnos cu autoutilitare sau atelaje hipo, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.
În urma abaterilor au fost aplicate șase amenzi, în valoare totală de 8.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate totală de aproximativ 5 mc, a fost confiscat și predat reprezentanților ocoalelor silvice competente teritorial.


De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Albeștii de Argeș, care conducea un autoturism pe DC 260 de pe raza localității de domiciliu, cu care transporta material lemnos fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
În urma evaluării efectuată de către un specialist silvic, s-a stabilit că cel în cauză transporta aproape 0,7 mc de material lemnos, de esență rășinoase. Ca urmare a abaterilor constatate, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar lemnele fără proveniență legală au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

Pin It