Primăvara ar putea să vină fără restricții Covid-19

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că, în primăvară, poate odată cu luna aprilie, în România vom ajunge la normalitate în ceea ce privește activitatea socială și economică, implicit cea culturală, ceea ce va însemna și fără certificat în spațiile publice. „Am uniformizat aceste cifre, astfel încât să nu mai existe diferențe când se iau măsuri. E normal să fie același tip de abordare - 30% când e incidența mai mare de 3 la mie, 50% când e mai mică. Opinia mea e că 50% prezență la spectacole sau la alte tipuri de evenimente o să fie posibil din luna martie. Odată cu luna aprilie probabil că o să ajungem într-o situație de normalitate în care participarea să fie similară cu cea din perioade când nu ne confruntam cu acest virus. Trebuie să păstrez măcar o rezervă, pentru că, deși pot face estimări, nu am certitudini. Prefer să fiu mai rezervat. Dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce privește activitatea socială și economică, implicit cea culturală. La nivel european trebuie să ne supunem reglementărilor UE”, a declarat Rafila.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că este posibil ca la finalul lunii martie să revenim la normalitate și astfel să nu mai fie nevoie de prelungirea stării de alertă. „Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea ei va fi limitată de această dată și nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viața economică și socială și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru. Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanții diverselor industrii: turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toți își doresc predictibilitate, o discuție sinceră care să facă posibilă repornirea economiei și cred că spre sfârșitul lunii viitoare putem avea discuții foarte serioase, încât oamenii să știe ce au de făcut în lunile următoare”, a spus ministrul Sănătății. Rafila a atras atenția că acestea sunt ipoteze de lucru, nu sunt angajamente.
