Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 august 2026 09:30

Tânăr din Arefu, amendat pentru că nu avea permis

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate 369 de amenzi, în valoare totală de peste 90.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 16 permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.


De asemenea, în ziua de 28 ianuarie, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Arefu, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă. „Recomandăm tuturor șoferilor să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în caz de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată”, au transmis oamenii legii.

Pin It