Valul 5 al pandemiei de coronavirus este încă sub control

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că 43 de pacienţi infectaţi cu Covid-19 au ajuns la Terapie Intensivă în ultimele zile, iar în toată ţara sunt ocupate aproape 500 de paturi destinate patologiei specifice noului coronavirus. Acesta a atras atenţia că există în continuare capacitate, însă autorităţile iau măsuri pentru a asigura necesarul de paturi, în cazul în care va creşte numărul pacienţilor care au nevoie de îngrijire în secţii ATI. „Din fericire, impactul nu e unul major, care să necesite paturi şi capacităţi suplimentare. Monitorizăm foarte atent acest lucru. Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din terapie intensivă în continuare. Sunt zile în care avem doi pacienţi noi la ATI sau sunt zile în care avem 20 sau 30. Dacă va continua impactul pe terapie intensivă, normal că ăsta e un semnal de alarmă că există un impact serios, mai ales că avem persoane nevaccinate vulnerabile. Nu toate formele sunt cauzate de Omicron, sunt şi forme cauzate de Delta, să nu uităm asta”, a spus șeful DSU.
